Muzeul Țării Crișurilor

Astăzi vom vorbi despre Muzeul Țării Crișurilor, un subiect care a generat un mare interes și dezbatere în ultima vreme. Muzeul Țării Crișurilor este o problemă care afectează oameni de toate vârstele, genurile și clasele sociale, iar impactul său se simte în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. Pe măsură ce continuăm să explorăm diferitele aspecte ale Muzeul Țării Crișurilor, este important să ținem cont de relevanța acestuia și de modul în care ne poate influența viața. În acest articol, vom aprofunda diferitele aspecte ale Muzeul Țării Crișurilor, vom analiza implicațiile sale și vom oferi informații utile pentru a înțelege mai bine acest subiect. Așa că alăturați-vă nouă în această călătorie de descoperire, în timp ce explorăm mai multe despre Muzeul Țării Crișurilor și importanța sa în societatea noastră!

Palatul Baroc din Oradea care a găzduit Muzeul Crișurilor până în anul 2006

Muzeul Țării Crișurilor muzeu de artă și știință, situat în municipiul Oradea. A fost inaugurat pe 17 ianuarie 1971, în clădirea restaurată a Palatului Baroc (sau Palatul Episcopal). Este situat în zona nord-vestică a orașului din imediata apropiere a parcului de pe strada Ștrandului, unde pe vremuri exista tradiționalul Obor al Oradiei.

Constructori

Mihail Simonidi, Parfum de iarnă, ulei pe pânză, 186 x 106 cm

Palatul episcopal a fost realizat de arhitectul austric, de stil baroc, Franz Anton Hillebrandt (1719 - 1797). Acesta a terminat și Bazilica Romano-Catolică, începută de arhitecții italieni Giovanni Battista Ricca (1691 - 1756) și Domenico Luchini.

Context istoric

Hans Canon, Femeie cu evantai

Vechile palate episcopale din Oradea secolelor al XV-lea și al XVI-lea, demolate după construirea celui nou din incinta cetății, demonstrează influența Renașterii italiene, care pătrunsese în Transilvania datorită relațiilor strânse ale clerului cu Scaunul Papal de la Roma. Astfel se explică afluența de artiști și arhitecți italieni veniți în Transilvania pentru a executa noile sisteme de fortificații, palate sau biserici.

Stil constructiv

Palatul reprezintă un edificiu de mari dimensiuni, compus din trei aripi în formă de U și este cel mai amplu și important edificiu baroc din România. Elemente baroce apar în decorarea fațadei principale pusă în evidență gradat, de la ordonanța de pilaștri, ce încadrează ferestrele cu frontoane ondulate ale primului etaj, la cele cu rame simple dreptunghiulare de la etajul al doilea.

Accentuarea decorației baroce pe partea centrală a fațadei cu intrarea principală ieșită din linia fațadei și racordată de corpul clădirii prin laturi scurte, curbe, ca și marcarea capetelor frontonului principal întregesc imaginea barocă a clădirii.

Colecția muzeului

La sfârșitul anului 2010, muzeul deținea un patrimoniu de 224.161 piese muzeale, din care: documente istorice diverse (23%), fotografie istorică (20%), invitații și programe (20%), afișe (15%), periodice (10%), carte documentară (5%), documente referitoare la istoria instituției (2%), planuri, hărți și grafică istorică (2%).

Secția istorie

Printre exponatele acestei secții, putem menționa:

Secția artă

Pictură

Cele mai multe picturi aparțin pictorilor români din secolul XX, printre care: Tonitza, Petrașcu, Pallady, Ștefan Dimitrescu, Șirato, Ressu, Iser, Steriadi, Corneliu Baba, Gheață, Ciucurencu, Țuculescu și alții.

Sculptură

Printre sculptorii români ai căror exponate sunt găzduite aici, se pot menționa: Paciurea, Jalea, Medrea, Militza Pătrașcu, Claudia Millian, Irimescu, Maitec.

Secția etnografie

Zonele etnografie acoperă vestul României: Crasna-Barcău, Crișul Repede, Beiuș, Tinca-Salonta, Crișul Alb.

Secția de științele naturii

Colecții biologice

Exponatele din domeniul biologiei se clasifică în: colecții botanice și colecții zoologice. Colecțiile zoologice sunt clasificate în domeniile: malacologie, entomologie, oologie, entomologie, ornitologie și mamifere.

Colecții paleontologice

Vezi și

Legături externe

Bibliografie

  • Constantinescu, Dinu-Teodor - Construcții monumentale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.