Astrodinamică

Acest articol va aborda subiectul Astrodinamică, un concept cheie în contextul actual care acoperă diverse aspecte ale vieții de zi cu zi. Astrodinamică a devenit un subiect de interes din ce în ce mai mare datorită relevanței sale în diferite domenii, de la știință și tehnologie la cultură și societate. Pe parcursul acestei explorări, vor fi analizate numeroasele fațete ale lui Astrodinamică, de la originea și evoluția sa până la implicațiile și aplicațiile sale în lumea modernă. Impactul său în diferite contexte, precum și perspectivele și dezbaterile în jurul acestui subiect, vor fi examinate în detaliu. Printr-o analiză exhaustivă, vom căuta să facem lumină asupra importanței și complexității Astrodinamică astăzi.

Astrodinamica este o disciplină din cadrul astronomiei referitoare la mișcarea corpurilor celeste ca planete, sateliți, vehicule spațiale făcute de om.

Istoric

Istoria acestui domeniu este comună cu a mecanicii celeste dezvoltate de Newton. Până la apariția zborului spațial mecanica celestă și astrodinamica erau practic identice. Prin urmare, tehnicile fundamentale cum sunt spre exemplu cele utilizate pentru a rezolva problema lui Kepler (determinarea poziției unui obiect ca o funcție de timp) sunt identice în cele două domenii. Johannes Kepler a fost primul ce a reușit să modeleze orbitele planetare cu un înalt grad de fidelitate publicând legile ce îi poartă numele în 1605. Isaac Newton publică legi generale ale mișcării corpurilor cerești în lucrarea datată 1687 și intitulată Philosophiae_Naturalis_Principia_Mathematica.

Legile astrodinamicii

Legile fundamentale ale astrodinamicii sunt reprezentate de către legile lui Newton și utilizează ca aparat matematic calculul diferențial.

Vezi și

Bibliografie

  • C. Drâmbă Elemente de mecanică cerească, 1958
  • Curtis, Howard D., (). Orbital Mechanics for Engineering Students, 2e. New York: Elsevier. ISBN 978-0123747785. 
  • M.M. Niță, Teoria zborului spațial, ET, 1986
  • Bate, Roger R.; Mueller, Donald D., and White, Jerry E. (). Fundamentals of Astrodynamics. New York: Dover Publications. ISBN 0-486-60061-0. 
  • Sellers, Jerry J.; Astore, William J., Giffen, Robert B., Larson, Wiley J. (). Kirkpatrick, Douglas H., ed. Understanding Space: An Introduction to Astronautics (ed. 2). McGraw Hill. p. 228. ISBN 0072424680. 

Legături externe